Romanii aveau o vorbă: Est modus in rebus! Sau, în
traducere liberă: există măsura în toate! Și totuși…din ciclul, continuu,
al vieții mele: Dacă nu mie, atunci cui?!, Dacă nu eu, atunci cine?! Tind
să cred că pentru mine… încă nu s-a croit măsura…
Eram în căutarea unui nou loc de muncă… de la vechiul job (ocupam postul de secretară la o Companie Internațională de Asigurări) am fost nevoită să îmi dau demisia… nu-mi luasem salariul de 3 luni, stresul era din ce în ce mai mare, lucrurile mergeau din ce în ce mai prost… Directorul sucursalei reușise, în niciun an, să distrugă munca depusă, de-alungul timpului, de restul colegilor… Mă rog! Nu intru în mai multe detalii… Revin… eram, oarecum, dezorientată… Nu știam, nu găseam sau poate că nu concepeam să-mi găsesc un alt job… Încă eram în faza în care comparam orice posibilitate de angajare cu vechiul loc de muncă. Mare greșeală…multe ocazii bune am ratat! Deh… minte puțină (nu că acu’ oi avea mai multă…) și orgoliu prost… Până într-o zi când am crezut că șansa mi-a surâs… Urma să mă prezint la un interviu pentru un post de mare angajament, în cadrul unei firme cu mega pretenții în țară și nu numai. Locația: recepția unui hotel din centrul orașului.
Am răsturnat dulapul în mijlocul patului… și pun’te madame pe probat! După aproape o oră și ceva… m-am decis: un costumaș, sacou și pantalon, accesorizat cu o pereche superbă de pantofi cu toc înalt (mi-s topită dupa încălțăminte… oricare ar fi ea…) mi s-a părut a fi cea mai bună alegere… Deh...am avut grijă, cât timp am probat, să stau încălțată pentru a re-deprinde arta “mersului pe toace”. Și… pe bune că, în casă, toate au mers ca pe… “tocuri”… Era să-mi rup gâtu’ de câteva ori da’… nimic grav... Dar n-aș fi renunțat la ei… nici băgată în gips… (cum spuneam: minte puțină și orgoliu prost…) Două pufuri, discrete, de parfum și am ieșit din casă. Hotelul era la câteva minute de mers… la pas... dar am ales să iau un taxi … Doar, pana mea, eram o do… amnă (completare în spațiul punctat?! : “bitoacă”) și m-am purtat ca atare… Eh… până aci’ mi-a fost… N-am ajuns bine în dreptul mașinii că déjà mergeam ca o rață amețită… Dar… rabdă "baba "la frumuseţe… şi nici cu superstiţiile nu mă pun- puteam să rămân numai în chiloţi până la destinaţie şi tot nu m-aş fi întors din drum… În câteva minute… coboram din taxi… Mi-am îndreptat coloana, am fixat traiectoria, am scos rânjetul la înaintare şi scrăşnind din dinţi… am pornit la atac. Mi-a reuşit până şi mersul de "felină" aristocrată… În recepţie, aglomeraţie cât cuprinde… La mese şi pe canapele, fel de fel de persoane discutând, citind presa sau butonand, nervos, laptopul din dotare… Dupa aproape o ora şi jumătate, interviul se încheie cu brio… Echipa, formată din două doamne şi un bărbat, mă felicită şi mă invită a doua zi pentru a-mi prezenta schema… "de bătaie"… Încerc să uit de "toace", să uit de bătături şi plec plină de sine şi fericire... Dintr-odată toate persoanele din sală mi se păreau vesele, degajate… cu privirile aţintite… ca după o divă… uităndu-se la mine ca la o dorinţă ascunsă… Până când… o bubuitură puternică şi s-a făcut întuneric . Un jet puternic de durere mi-a invadat căpăţâna… Într-o fracţiune de secundă, încerc să deschid ochiul drept… nu reuşesc… cu chin îl crăcănez pe cel stâng… şi… ceaţă totală… Aud în spatele meu o voce raguşită, râzând grosolan: “Uşurel dom’şoară… că acolo îi jeam… Dacă-l sparjeţi… costă mult… că-i ditamai cadranul… Nu l-aţi văzut? Da’ cini vă fugărea de aţi vrut să decupaţi sticla? Ha, ha, ha…” Bey… ”deşteptule”… ăla care râzi ca boul… îmi venea să-i spun… Dar... într-adevăr, nimerisem cu toată fiinţa şi toată forţa în “jeamul” hotelului… ma lipisem ca o muscă… Reuşesc să mă smulg, practic, de pe suprafaţa netedă şi rece… lăsând urme vizibile de machiaj… Dumnezeule!!! Reuşisem "imposibilul"- ratasem ieşirea!!! Uşa de ieşire-acces în hotel era, larg deschisă, la juma’ de metru în partea dreaptă, de altfel!… “I-am spus eu lui Lucica să nu mai frece atâta jeamurile astea… Toată ziua le freacă!!! Sa vezi ce se enervează când o să vadă că ie murdar…” continuă, aproape urlând, aceeaşi voce... Bey… să vezi ce-ţi frec eu una după cap, dacă mai ai comentarii de făcut… Si, totuşi nu spun nimic... mă fulgeră gândul ca sunt o do… amnă (după cum am mai spus) şi nu e bine să te pui cu p… ortarul… Plus că oferisem… destul… spectacol… Toţi din sală rânjeau delicios, până şi “echipa” râdea copios, mişcându-şi “capetele luminate” în semn de negaţie… Încerc să mă recompun… mâinile îmi tremurau ca o răcitură bine închegată, botul mi se umflase ca după o intervenţie cu,,, colagen…(aviz amatoarelor ce nu-şi permit suma… rezultat sigur…), nasul se înroşise şi borcănase de puteai să juri că mă alimentam la greu cu alcool dublu rafinat, ochii îmi ofereau imagini când clare, când în cruciş, părul (căci acum puteam să mă vad şi în geamul cu pricina… nu numai să-l vad) explodat în zeci de direcţii, picioarele încolătăcite sub trup, ca două spaghetti trecute de “al dente”… nu răspundeau comenzilor… dar pantofii, minunaţii mei pantofi, nu se clintiseră din loc… Cu ultimele forţe, reuşesc să mă ridic, mă descalţ, tacticos, de “purtători” şi îi înfig în primul ghiveci ce-mi iese in cale… “Pentru Lucica! Recompensă că i-am distrus geamul “frecat” cu atâta patos, îi spun zâmbind larg cu buzele “pompate”, portarului care, luat prin surprindere, începe să bâlbâie… ceva… De parcă m-ar fi interesat!!! Ies (de această dată nimeresc uşa) din hotel… ah, nu înainte de a face o reverenţă- dacă tot am dat show- show să fie până la capăt… Sar în primul taxi ieşit în cale şi am spus "by-by" întregii “poveşti”!
Ce pot să spun… am mai stat câteva luni pe tuşă… până am reuşit să mă angajez… dar! în acest timp nu m-am plictisit… Dimpotrivă, am avut grijă să-mi “alimentez” căpăţâna, periodic, cu buşituri de gradul x…Câţiva stâlpi, în timp ce “zburdam” cu rolele (nu s-a inventat frâna pentru mine), blatul de granit al unei mese, în timp ce mă aplecam să scot un scaun de sub ea ( deh… e “grele” matematica asta, calcule, distanţe etc…), uşa cuptorului cu microunde luată din plin în freză (e “grele” şi cu viteza de reacţie…) şi ar mai fi câteva… dar au devenit obişnuinţă, în cele din urmă… Eeeei… pana si locul de joaca pentru copii, s-a dovedit a fi un real pericol pentru mine… Păi, cum spuneam: dacă nu mie, atunci cui?! Dacă nu eu, atunci cine?! În rest: tăt normal!
Eram în căutarea unui nou loc de muncă… de la vechiul job (ocupam postul de secretară la o Companie Internațională de Asigurări) am fost nevoită să îmi dau demisia… nu-mi luasem salariul de 3 luni, stresul era din ce în ce mai mare, lucrurile mergeau din ce în ce mai prost… Directorul sucursalei reușise, în niciun an, să distrugă munca depusă, de-alungul timpului, de restul colegilor… Mă rog! Nu intru în mai multe detalii… Revin… eram, oarecum, dezorientată… Nu știam, nu găseam sau poate că nu concepeam să-mi găsesc un alt job… Încă eram în faza în care comparam orice posibilitate de angajare cu vechiul loc de muncă. Mare greșeală…multe ocazii bune am ratat! Deh… minte puțină (nu că acu’ oi avea mai multă…) și orgoliu prost… Până într-o zi când am crezut că șansa mi-a surâs… Urma să mă prezint la un interviu pentru un post de mare angajament, în cadrul unei firme cu mega pretenții în țară și nu numai. Locația: recepția unui hotel din centrul orașului.
Am răsturnat dulapul în mijlocul patului… și pun’te madame pe probat! După aproape o oră și ceva… m-am decis: un costumaș, sacou și pantalon, accesorizat cu o pereche superbă de pantofi cu toc înalt (mi-s topită dupa încălțăminte… oricare ar fi ea…) mi s-a părut a fi cea mai bună alegere… Deh...am avut grijă, cât timp am probat, să stau încălțată pentru a re-deprinde arta “mersului pe toace”. Și… pe bune că, în casă, toate au mers ca pe… “tocuri”… Era să-mi rup gâtu’ de câteva ori da’… nimic grav... Dar n-aș fi renunțat la ei… nici băgată în gips… (cum spuneam: minte puțină și orgoliu prost…) Două pufuri, discrete, de parfum și am ieșit din casă. Hotelul era la câteva minute de mers… la pas... dar am ales să iau un taxi … Doar, pana mea, eram o do… amnă (completare în spațiul punctat?! : “bitoacă”) și m-am purtat ca atare… Eh… până aci’ mi-a fost… N-am ajuns bine în dreptul mașinii că déjà mergeam ca o rață amețită… Dar… rabdă "baba "la frumuseţe… şi nici cu superstiţiile nu mă pun- puteam să rămân numai în chiloţi până la destinaţie şi tot nu m-aş fi întors din drum… În câteva minute… coboram din taxi… Mi-am îndreptat coloana, am fixat traiectoria, am scos rânjetul la înaintare şi scrăşnind din dinţi… am pornit la atac. Mi-a reuşit până şi mersul de "felină" aristocrată… În recepţie, aglomeraţie cât cuprinde… La mese şi pe canapele, fel de fel de persoane discutând, citind presa sau butonand, nervos, laptopul din dotare… Dupa aproape o ora şi jumătate, interviul se încheie cu brio… Echipa, formată din două doamne şi un bărbat, mă felicită şi mă invită a doua zi pentru a-mi prezenta schema… "de bătaie"… Încerc să uit de "toace", să uit de bătături şi plec plină de sine şi fericire... Dintr-odată toate persoanele din sală mi se păreau vesele, degajate… cu privirile aţintite… ca după o divă… uităndu-se la mine ca la o dorinţă ascunsă… Până când… o bubuitură puternică şi s-a făcut întuneric . Un jet puternic de durere mi-a invadat căpăţâna… Într-o fracţiune de secundă, încerc să deschid ochiul drept… nu reuşesc… cu chin îl crăcănez pe cel stâng… şi… ceaţă totală… Aud în spatele meu o voce raguşită, râzând grosolan: “Uşurel dom’şoară… că acolo îi jeam… Dacă-l sparjeţi… costă mult… că-i ditamai cadranul… Nu l-aţi văzut? Da’ cini vă fugărea de aţi vrut să decupaţi sticla? Ha, ha, ha…” Bey… ”deşteptule”… ăla care râzi ca boul… îmi venea să-i spun… Dar... într-adevăr, nimerisem cu toată fiinţa şi toată forţa în “jeamul” hotelului… ma lipisem ca o muscă… Reuşesc să mă smulg, practic, de pe suprafaţa netedă şi rece… lăsând urme vizibile de machiaj… Dumnezeule!!! Reuşisem "imposibilul"- ratasem ieşirea!!! Uşa de ieşire-acces în hotel era, larg deschisă, la juma’ de metru în partea dreaptă, de altfel!… “I-am spus eu lui Lucica să nu mai frece atâta jeamurile astea… Toată ziua le freacă!!! Sa vezi ce se enervează când o să vadă că ie murdar…” continuă, aproape urlând, aceeaşi voce... Bey… să vezi ce-ţi frec eu una după cap, dacă mai ai comentarii de făcut… Si, totuşi nu spun nimic... mă fulgeră gândul ca sunt o do… amnă (după cum am mai spus) şi nu e bine să te pui cu p… ortarul… Plus că oferisem… destul… spectacol… Toţi din sală rânjeau delicios, până şi “echipa” râdea copios, mişcându-şi “capetele luminate” în semn de negaţie… Încerc să mă recompun… mâinile îmi tremurau ca o răcitură bine închegată, botul mi se umflase ca după o intervenţie cu,,, colagen…(aviz amatoarelor ce nu-şi permit suma… rezultat sigur…), nasul se înroşise şi borcănase de puteai să juri că mă alimentam la greu cu alcool dublu rafinat, ochii îmi ofereau imagini când clare, când în cruciş, părul (căci acum puteam să mă vad şi în geamul cu pricina… nu numai să-l vad) explodat în zeci de direcţii, picioarele încolătăcite sub trup, ca două spaghetti trecute de “al dente”… nu răspundeau comenzilor… dar pantofii, minunaţii mei pantofi, nu se clintiseră din loc… Cu ultimele forţe, reuşesc să mă ridic, mă descalţ, tacticos, de “purtători” şi îi înfig în primul ghiveci ce-mi iese in cale… “Pentru Lucica! Recompensă că i-am distrus geamul “frecat” cu atâta patos, îi spun zâmbind larg cu buzele “pompate”, portarului care, luat prin surprindere, începe să bâlbâie… ceva… De parcă m-ar fi interesat!!! Ies (de această dată nimeresc uşa) din hotel… ah, nu înainte de a face o reverenţă- dacă tot am dat show- show să fie până la capăt… Sar în primul taxi ieşit în cale şi am spus "by-by" întregii “poveşti”!
Ce pot să spun… am mai stat câteva luni pe tuşă… până am reuşit să mă angajez… dar! în acest timp nu m-am plictisit… Dimpotrivă, am avut grijă să-mi “alimentez” căpăţâna, periodic, cu buşituri de gradul x…Câţiva stâlpi, în timp ce “zburdam” cu rolele (nu s-a inventat frâna pentru mine), blatul de granit al unei mese, în timp ce mă aplecam să scot un scaun de sub ea ( deh… e “grele” matematica asta, calcule, distanţe etc…), uşa cuptorului cu microunde luată din plin în freză (e “grele” şi cu viteza de reacţie…) şi ar mai fi câteva… dar au devenit obişnuinţă, în cele din urmă… Eeeei… pana si locul de joaca pentru copii, s-a dovedit a fi un real pericol pentru mine… Păi, cum spuneam: dacă nu mie, atunci cui?! Dacă nu eu, atunci cine?! În rest: tăt normal!
