Just me...

" She got both feet on the ground......... She got her head in the clouds..." ;)

sâmbătă, 8 octombrie 2011

miercuri, 21 septembrie 2011

Pe ritmuri de... "summer time"...

Pentru că soarele ÎNCĂ savurează zilele de septembrie...

Pentru că vara n-ajuns foarte departe...

Şi... pentru că toamna nu-mi prieşte... rămân în ăst' ritm... ;)





joi, 15 septembrie 2011

Probably........ in the city... ;)






Nic'şor (alias Silviu, marie-ul)... a primit telefon de la moi, ieri, cum că tre' să aterizeze în Billa... să ia mâncare pentru Mimi, pisica noastră. Zis şi făcut... Doar că domn' Răţuchi... s-a benoclat... cât s-a benoclat... şi a ajuns şi la raionul băuturi... mai exact: bere... Ştiind că consoarta (cacofonie intenţionată) are porţia de 330 ml... caută raftul cu Tuborg... să lichească şi câteva sticle de căr'şior... ca să satisfacă şi mâţa şi nevasta dintr-un foc ... Doar că ghinion!!! Tuborg la 330 ml... "niet presents"... S-o mai rotit el... cât s-o mai rotit şi... să vezi descoperire... În frigiderul din spatele lui... "dârdâiau"... 11 sticle de Carlsberg la 330 ml... (Ştiu că erau 11... că a vut grijă Nic'şor... să le ia pe toate...)... Şi ca bucuria să fie şi mai mare... gâtul acestora (al sticlelor)... era frumos împopoţionat cu bulina roşie... ce anunţa o reducere de juma' de preţ... Văleeeeeeeeeeeeu!!! "O" calculat "iel" rapid ... adicătelea... venea cam 1,6 lei/sticla... încă o dată, văăăăăăăleeeu!!! A făcut raliu spre casa de marcat... ca nu cumva să se răzgândească... bulina ... şi să vedeţi ce mândru şi zâmbareţ a venit acasă... şi cum mi-a povestit el întâmplarea întâmplătoare... şi cât de "iuhu-iuhu" era... de afacerea făcută... Scot o sticlă din plasă... o desfac... ma racoresc din câteva guri... şi totuşi... doza de scepticism... se accentuează... Un gând mă gâdilă în moţ... răsucesc sticla... şi... data expirării: 16.09.2011...
"Răţuchiiiiiiiiiiiiii... !!!!!!!!!!!!!!!!"...
Aţi apelat căsuţa vocală a abonatului...

luni, 5 septembrie 2011

La mulţi ani, Miţuc scump!!!





LA MULŢI ANI, fetiţa noastră!!!

Să fii sănătoasă, să ai o viaţă frumoasă, plină de realizări, dorinţele să-ţi fie împlinite, mintea să-ţi fie limpede şi hotărâtă, gândurile curate!!!

Te iubim!!!


Wawa şi Ţiţi (mama şi tata :)...)

miercuri, 24 august 2011




Am fost cu fii-mea la tobogan... Seara... Doar noi... şi "tubularul"... în toată zona... Yeah!!! Ce fun pe mine... căci de mult pândeam ocazia să mă cocoţ în vârfu-i şi să-mi flutur coama, alunecând... Pe fii-mea... bucurie maximă când m-a vazut alături de ea, în turnul cucerit... Soţul... mut... după rugăminţi şi chiar ameninţări că pleacă dacă ajung în vârf... Bla, bla, bla... N-a plecat... Mitzu dă startul... coboară rapid şi-mi face semn că e liber... Mă aşez... mă rog... mai mult m-am fâţâit... m-am prins cu ambele mâini de marginea tubului... să-mi fac vââânt... cursă de bob... vedeam în faţa ochilor... şi... alunecată am fost... Ce pot să spun?! faină senzaţie... până am văzut stele galbene... nu verzi... GALBENE... S-a întâmplat exact la ieşirea din tobogan... când am raşchetat practic... partea superioară a tubului cu scalpul capului... Şi... DA!!! am văzut steluţe galbene... Să fi fost scântei?! La ce avânt îmi luasem... Ioi... că puţin creier aveam... dar l-am scurtcicuitat şi pe ăsta... M-am ridicat, cu palmele pe cap... simţeam cum zona "plămădeşte"... m-am aşezat cuminţică pe bancă, lângă soţ... care mă privea nedumerit... Mitzu asemenea... "M-am dat... m-am dat cu,,, capul de tobogan"... L-a pufnit râsul... pe mine lacrimile de usturime şi... nervi... De acum, mă voi feri de tobogane... de tobogane tubulare... căci... în drum spre casă am pus ochii pe unul "aerisit" şi circular... Aha!!!


PS. E cel din poză... De mai bine de doi ani îi dau târcoale... Mda... M-am lecuit!!!



marți, 16 august 2011

Început de... 30...





Iată-mă-s...
Azi noapte, la 12.00, am bubuit dopul unei sticle “spumoase”… Şi… am plâns… am plâns (tre’ să recunosc) de teama lui 30… Zău aşa!!! Am băut licoarea rozalie… pâna la ultima picătură… timp în care, i-am ţinut soţului un discurs despre “durerea mea”… dar nu mai ştiu ce am debitat… Reţin că am încheiat speach-ul:… “gata nu mai ai soţie de 20 şi… acu’ ai “fimeie” de treij’ de ani…” … după care m-am lăţit (mă rog, mai mult îngustat…) pe pat şi… soooomn…
M-am trezit acu’ juma’ de oră… cu o durere teribilă de cap... E clar… nu mai ţin la beutură… (mama lor de 30…)
Lacrimile încă atârnă în colţul ochilor… (telenovelele m-aşteaptă… căci… se pare că acu’ am resurse )
M-am prezentat în faţa calendarului… Mda… e 16, azi… nu prea mai am scăpare... au început să ruleze…
Aud în spatele meu: “La mulţi ani, “fimeia” mea!” La mulţi ani, Wawa mea! Eşti tânălă şi la TLEIZECE ani!...
Închid ochii şi şoptesc: “Mulţumesc!”… Hai că începem să ne acomodăm… Oare?!

duminică, 14 august 2011

Despre tine... cu dor...





Azi... 15 ani... de dor... Şi doare... din ce în ce mai mult, din ce în ce mai tare... Nu există zi să nu mă gândesc la tine... Mi-e dor de chipul tău senin, de zâmbetul tău sincer, de glasul tău blând... Mi-e dor să mă uit în ochii tăi şi să găsesc alinarea... Mi-e dor să-ţi simt obrajii fini, să-ţi simt mâinile ce necontenit m-au ocrotit, m-au ridicat, m-au mângâiat... Mi-e dor de optimismul tău, de puterea ta de a trăi fiecare clipă în armonie... Mi-e dor de îmbrăţişările tale ce-mi sufocau orice umbră de nelinişte... Mi-e dor de prietenia ta, de întelepciunea ta!!! Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor de tine, MAMĂ!!! Iartă-mă, te rog, iartă-mă că n-am ştiut să preţuiesc fiecare clipă alături de tine... că în naivitatea mea de copil iubit... m-am lăsat răsfăţată într-atât că uneori am ales să NU răspund cu aceeaşi dragoste şi blândeţe...
Mi-e dor să spun: mama! Sărutmâna, mama mea!

Şi nu sunt cuvinte goale... sunt parte dintr-un suflet înecat de dor... de mamă...

joi, 30 iunie 2011

Tic-tac, tic-tac...




Playback-ul căştilor răsună... zgândărind ritmul sufletului... şi FAC CE-MI SPUNE INIMAAAAA!!!

marți, 28 iunie 2011




Acum... ?!

… două cuburi de gheaţă care fură discret din aroma licorii bronzate…

… ciocnind subţire în cristalul paharului…

… îmbrăcat de amprentele aburite sub soarele colorat al plajei…

… cernută fin sub şezlongul comod din faţa valurilor grizonate ale unui bătrân ocean…


... Un gând optimist... privind la ploaia posomorâtă de dincolo de geam...

joi, 9 iunie 2011

Noapte de cireșar...

Și... norii au început să se reverse... în cascade... asupra orașului... Afară ... negrul e spart, adeseori, de acele de foc... Tunetele accentuează ritmul alert al șipotului... Vântul?! Vântul împrăștie, furios, aroma furtunii... Un Bacău animat... într-o noapte de iunie...

sâmbătă, 28 mai 2011

Povestea noastră...





Cred că... stelele poveştilor de dragoste... nu pleacă nicioadată... doar se ascund, timide, undeva în galaxie, pentru a lăsa scrisul vieţii să-şi tipărească cursul...
Dar... într-o ZI, când FIRESCUL nu permite sclipiri de argint pe bleul infinit,,, ACEA POVESTE, ACEA DORINŢĂ vor răbufni, colorând în nuanţele iubirii... steaua ce ne- a fost dată!!!

Şi atunci... lumina zilei va fi croită din REGĂSIRE şi ÎMPLINIRE... ale inimilor noastre!!!

vineri, 15 aprilie 2011

Buletin meteoro...mânesc

APRILIE. AFARĂ: plouăăă, tremuri de frig și vântul suflă cu toți "caii putere"... Altfel?! E PRIMĂVARĂ... în calendar...


Privesc pe fereastră și... gândesc cu voce tare:

Nici măcar dumneaei, "vremea frumoasă", nu mai "trage" spre țara noastră...


Și... adaug:


AȘA ȚARĂ, AȘA VREMURI, AȘA VREME!!!


Punct.

Dimineață de primăvară... udă


07.50, azi dimineață... Țârâitul telefonului sparge liniștea surdă. "Mey, urșilor, dormeați?! E opt fără zece!!!..."... Și.. m-am trezit. Brusc!... în genunchi, pe lângă pat... 'neața, Ioana!, mă ceartă un gând. Vocea din receptor continuă să răsune... dar: "Hai, pa!"... Și  închid, rapid, telefonul. Mițu doarme. Mă  apropii, îi sărut obrăjorii calzi, și încep să-i ciufulesc bălaiul. "Mami, mergem la grădi'?!..." Ochișorii prind culoare, albastrul mă  salută somnoros! "Da, Wawa, me'gem!"... "Da' a venit p'imăva'a afa'ă?!"... Ăăă... răspunde Ioana, dacă știi ce să mai spui ... Evit... O îmbrac, repejor și...
Afară plouă "des", vântul puternic se răzbună pe umbreluță, gradele Celsius sunt "rare"... Mițu, înfofolită din cap până-n picioare, de la cizmulițe până la fular, insistă: "Wawa, asta e p'imăva'a?!"... "Nu știu, Mițule, ce-o mai fi..."
"Da' ia'ba e "ve'de!!!...". Rotește cap'șorul, aruncă priviri curioase și: "Știu eu, Wawa!!! E p'imăva'ă... da' e udă!", și râsul cristalin sparge  șipotul ploii...

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Punct.


Sunt sfărâmată în bucăți de tristețe, lacrimi, ură, iubire, dorințe, speranțe, tăcere, zbucium, credință... Gândurile vorbesc, muuult și multe, repede și neîncetat... dar eu sunt mută! S... D... U... nu pot... nu pot!!! Mi-e teamă de cuvinte, mi-e teamă că vor tulbura, iarăși, firescul! Mi-e teamă că vor devia , pentru a nu știu câta oară ceea ce, poate, ar fi trebuit să se întâmple de demult... Frumosul din noi, frumosul din iubirea noastră s-a consumat cu totul, atunci când, încă, credeam că putem să mergem mai departe... Și am continuat... Doar o fațadă veselă și colorată a sentimentelor... false... ne-a proiectat întregul... Însă... esența era, esența este goală...

luni, 7 martie 2011

Mărțișor....

Cine? Eu și soțul. Ce? Activități de "sâmbătă seara" Unde? În baie. Când? Aseară. De ce? Deoarece... Cum? Ooooh... Rapiiid...

Dimineață. Ies nerăbdătoare de sub duș... Păi DA! De o săptămână... mă trăsnii ideea și... acolo ramase... Oaaau!!! Da' cu ce chef a venit!!!
- Diseară avem o activitate comună, în baie, de mare angajament..., îi spun soțului... întâlnit în calea-mi spre cameră...

- ?!... îmi place cum sună... dar... n-am putea grăbi momentul?!", veni răspunsul dintr-o suflare...

- Nope... ce urmează să facem, de fapt, să-mi faci... e... nu știu... e... secret... deocamdată... Dar... să știi că decizia pe care am luat-o ... nu mai poate fi anulată. M-am hotărât și gata!
- Mey "fimeie".. mă pui pe gânduri... Dă-mi un indiciu, ceva... că mai e mult până diseară, rostește soțul dezorientat...
- Nuuu... nu... te rog... nu insista... E surpriză! Doar pregătește-te... eu am  încredere în tine și vreau ca rezultatul să fie pe măsură...

Deh... a urmat o zi plină... de întrebări, mesaje etc... Obositor, dom'le!!! Dar... n-am divulgat secretul... până... veni seara...
- Gata! Sunt pregătită!"...

Ușa băii s-a deschis rapid și...
- Ce, Doamne iartă-mă, vrei să fac cu asta ?"... Ah... nu... nu mă pricep... știi bine!!!, șopti soțul...
- Dar nu trebuie să te pricepi... trebuie să vrei... Eu... vreau... tu vrei, știi tu... Dacă nu, mi-l fac singură... și tot mi-l fac... Așa că...intri?! sau ?!... Și e ușor, de altfel... Eu am pregătit deja terenul, no?!
- Mey... nu știu... dacă nu-mi iese.. Dar știi ce?! Ok... fie cum spui tu... sunt alături de tine...da?!...

- Treci la treabă, te rooog!!!

După... 3 minute... juma' de treabă e rezolvată... dupa alte 3... sunt gata... WHAT?!?! Atât?!?!
Deschid ochii și-mi privesc soțul: "De ce taci? Cum e? Întorc capul... și...

- Mey!!!!! Bey... nu-i adevărat!!! Dacă nu stii ce-i ăla un breton... de ce te-ai mai băgat?! Hai mă'... ce, pana mea, mi-ai făcut!!!"...
Ce?!?!?! Juma' de față cu bretonul la nivelul dorit... juma'... cu un cm mai sus...

- Ți-am spus că nu mă pricep. Tu!!! nu și nu... că vrei... bla, bla, bla..., își susținea "nevinovăția", soțul...
- Mey... una e să nu te pricepi... și una să nu cunoști ce e ăla un breton!!! Căci asta reiese din ce mi-ai făcut!!! Mama ta a avut vreodată breton?! Să o întrebi dacă nu vrea să-i faci unul!!!
- Dar... poți să lansezi un nou stil, știi asta?!", încearcă soțul să relaxeze atmosfera...

Privesc, iarăși, în oglindă și... - mey... te costă o pereche de pantofi... dar d'ăia... adevăraaaații !!!...
În dimineața aceasta... parcă e mai bine... m-am obișnuit, oarecum, cu asimetria... Sincer... m-aș fi băgat aseară... să-l uniformizez... dar mi-a fost teamă... pentru că nici eu nu mă pricep... "la bretoane"...  și, siguuur, aș fi rămas fără "materie primă"... de la rădăcină... 
Plus că... dacă aș fi făcut asta... cum l-aș mai face pe soțul meu să  se "simtă", de fiecare dată când mă vede... că urmează să MERGEM... la shopping de "pantofi adevărați" și, fie vorba între noi, nu numai...

Bine ai venit primăvară!!!