Am fost cu fii-mea la tobogan... Seara... Doar noi... şi "tubularul"... în toată zona... Yeah!!! Ce fun pe mine... căci de mult pândeam ocazia să mă cocoţ în vârfu-i şi să-mi flutur coama, alunecând... Pe fii-mea... bucurie maximă când m-a vazut alături de ea, în turnul cucerit... Soţul... mut... după rugăminţi şi chiar ameninţări că pleacă dacă ajung în vârf... Bla, bla, bla... N-a plecat... Mitzu dă startul... coboară rapid şi-mi face semn că e liber... Mă aşez... mă rog... mai mult m-am fâţâit... m-am prins cu ambele mâini de marginea tubului... să-mi fac vââânt... cursă de bob... vedeam în faţa ochilor... şi... alunecată am fost... Ce pot să spun?! faină senzaţie... până am văzut stele galbene... nu verzi... GALBENE... S-a întâmplat exact la ieşirea din tobogan... când am raşchetat practic... partea superioară a tubului cu scalpul capului... Şi... DA!!! am văzut steluţe galbene... Să fi fost scântei?! La ce avânt îmi luasem... Ioi... că puţin creier aveam... dar l-am scurtcicuitat şi pe ăsta... M-am ridicat, cu palmele pe cap... simţeam cum zona "plămădeşte"... m-am aşezat cuminţică pe bancă, lângă soţ... care mă privea nedumerit... Mitzu asemenea... "M-am dat... m-am dat cu,,, capul de tobogan"... L-a pufnit râsul... pe mine lacrimile de usturime şi... nervi... De acum, mă voi feri de tobogane... de tobogane tubulare... căci... în drum spre casă am pus ochii pe unul "aerisit" şi circular... Aha!!!


PS. E cel din poză... De mai bine de doi ani îi dau târcoale... Mda... M-am lecuit!!!

Început de... 30...

Iată-mă-s...
Azi noapte, la 12.00, am bubuit dopul unei sticle “spumoase”… Şi… am plâns… am plâns (tre’ să recunosc) de teama lui 30… Zău aşa!!! Am băut licoarea rozalie… pâna la ultima picătură… timp în care, i-am ţinut soţului un discurs despre “durerea mea”… dar nu mai ştiu ce am debitat… Reţin că am încheiat speach-ul:… “gata nu mai ai soţie de 20 şi… acu’ ai “fimeie” de treij’ de ani…” … după care m-am lăţit (mă rog, mai mult îngustat…) pe pat şi… soooomn…
M-am trezit acu’ juma’ de oră… cu o durere teribilă de cap... E clar… nu mai ţin la beutură… (mama lor de 30…)
Lacrimile încă atârnă în colţul ochilor… (telenovelele m-aşteaptă… căci… se pare că acu’ am resurse )
M-am prezentat în faţa calendarului… Mda… e 16, azi… nu prea mai am scăpare... au început să ruleze…
Aud în spatele meu: “La mulţi ani, “fimeia” mea!” La mulţi ani, Wawa mea! Eşti tânălă şi la TLEIZECE ani!...
Închid ochii şi şoptesc: “Mulţumesc!”… Hai că începem să ne acomodăm… Oare?!

Despre tine... cu dor...

Azi... 15 ani... de dor... Şi doare... din ce în ce mai mult, din ce în ce mai tare... Nu există zi să nu mă gândesc la tine... Mi-e dor de chipul tău senin, de zâmbetul tău sincer, de glasul tău blând... Mi-e dor să mă uit în ochii tăi şi să găsesc alinarea... Mi-e dor să-ţi simt obrajii fini, să-ţi simt mâinile ce necontenit m-au ocrotit, m-au ridicat, m-au mângâiat... Mi-e dor de optimismul tău, de puterea ta de a trăi fiecare clipă în armonie... Mi-e dor de îmbrăţişările tale ce-mi sufocau orice umbră de nelinişte... Mi-e dor de prietenia ta, de întelepciunea ta!!! Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor de tine, MAMĂ!!! Iartă-mă, te rog, iartă-mă că n-am ştiut să preţuiesc fiecare clipă alături de tine... că în naivitatea mea de copil iubit... m-am lăsat răsfăţată într-atât că uneori am ales să NU răspund cu aceeaşi dragoste şi blândeţe...
Mi-e dor să spun: mama! Sărutmâna, mama mea!

Şi nu sunt cuvinte goale... sunt parte dintr-un suflet înecat de dor... de mamă...