Într-o nu ştiu care seară... ;)

În cartier, la câteva blocuri distanţă, este o biserică impresionantă... clădire, aspect interior etc. Zilnic trec prin faţa ei... fie cu autobuzul, fie la pas... Deh... într-unul din momentele mele de înălţare spirituală... i-am păşit pragul. În holişor este amenajat un "chioşculeţ" de unde poţi cumpăra lumânări, iconiţe etc. Nenea care vinde... liniştit la locul de muncă. Intru, în biserica propriu-zisă, şi-mi văd de motivul pentru care mă aflam în acel loc, rugăciunea. După aproximativ 10 minute, momentul solemn ia sfârşit şi pornesc spre ieşire. Ajung iar în holişor... de acesta dată şi cu intenţia de a cumpăra câteva lumânări. Deh... ia-l pe nenea de unde nu-i... "Îl găsesc prin curte", îmi spun în gând şi păşesc spre ieşirea din biserică. Mai fac o cruce, mă mai închin o dată şi poc. Mai încerc o dată... şi, iarăşi, poc. Clanţa uşii cedează, în schimb, yala nicio şansă. Nu-mi vine să cred!!! Am rămas închisă în biserică... Primul gând?! "Ăăăă... Doamne, atât de păcătoasă să fiu încât să-mi petrec noaptea în biserică?", cu ochii aţintiţi la cupola pictată. Mai încerc, o dată, usa. Nicio şansă. Închid ochii şi fac stânga-mprejur. Din holişorul respectiv, lângă chioşculeţul cu pricina e amenajată o încăpere mică unde sunt depuşi cei trecuţi în nefiinţă. (capela e în construcţie). Dumnezeu mă veghea! Cămăruţa era goală!!! Altfel aş fi trecut decupând uşa bisericii, pe cuvânt!!! Încep să cotrobăiesc prin rucsac după telefon. De negăsit! Îmi vine să spun ceva... dar mă opresc la timp! Înalţ privirea şi dau din cap aprobând locul unde mă aflu. Găsesc telefonul, într-un sfârşit, în buzunarul gecii. Îl apelez pe Răţuchi... nu răspunde şi aud serviciul de mesagerie: "Dacă te întrebi de ce întârzii... sunt la biserică. Închisă. Postim deacu', clar!!!".... Închid şi mă uit pe pereţi după un nr. de telefon de-al unui preot din parohie. Nimic. Dincolo de uşă, normal că sunt notate. Îmi bag mâinile în buzunar şi mă sprijin cu spatele de uşă. Telefonul nu reacţionează... însă liniştea e pisată de vocile de-afară. O cheie rasucită în yală şi bună seara din partea mea.... şi tăiat respiraţie pentru nenea: "Dom'şoară (ehe!!!) da' ce căutaţi aici?!"... "Îs de la "camera ascunsă ", răspund zâmbind larg. Moşulică are haz şi pufneşte în râs. În spatele lui o doamnă, trecută de prima tinereţe, îl ia la zor: "Ai închis fata în biserică!!!!!, Noroc că te-am întâlnit şi întors din drum să-mi dai pentru candelă, nea'....!"... "Măi, măi... şi acu' vroiai să suni acasă? (privind la telefonul din mâna mea) Ce le spuneai? M-o închis moşu'..." şi zâmbetul lui cald m-a învăluit. "Să mai vii pe la noi, la biserică"... aud de pe treptele bisericii. Sună şi Răţuchi... "Sunt ok... Ajung imediat acasă"........ "Deci... s-a dus senzaţionalu' din ştire?! :))), şi râsul lui îmi umple timpanul.

Nostalgie de noiembrie

... Domn, Domn să'nălţăm... şi-ncepeau pregătirile. DA!, pregătirile! Alături de Alex, evident ;). Ne instalam în hol, în faţa uşii de la intrare, aplicam până şi ciocănelile specifice urmate îndeaproape de: "Primiţi cu' colindu'?!" şi.... START! Cât freamăt, câtă cântare ca totul să iasă perfect. Doamne fere' ca una dintre noi să fi deviat din ritm. Stop. şi de la capăt. Şi aveam repertoriu serios, dom'le!!! Începând de la clasicele "Am plecat să colindăm", "O brad frumos!", "Astăzi s-a născut Hristos", "Bună dimineaţa la Moş Ajun!", "Inima va cânta", "Noapte de vis"... până la englezescu' "Gingle bells" sau "Silent night". "Împodobeşte mamă bradul"... ne-a ratat din motive de Fuego nelansat în acea vreme. Deh... cântam pe două voci, aveam împărţite clar strofele şi refrenele... mai mare dragu' să-ne-asculţi!!! An de an, tot să fi fost vreo 4- 5 la număr, jumătatea lui noiembrie spre Ajunul Craciunului era dedicată acestor activităţi.

Şi sosea şi mult aşteptata seară a Colindului. Primii onoraţi erau întotdeauna vecinii din bloc. Porneam de la etajul zece şi coboram. Puţini cei care nu deschideau... Şi ce colindă, câtă pasiune!!! Atat de impresionat a fost Valică, vecinu' de la 8, de cântarea noastră... încât ne-a invitat în casă, ne-a aranjat strategic lângă bradul din sufragerie, a chemat- o pe nevăsta-sa în rol de public şi el s-a transormat imediat în regizor- operator de imagine. Şi ne-a rugat să susţinem tot spectacolul. No... să ne fi văzut când am dat ochi în obiectiv (al camerei video)... Concert de Crăciun... înaintea lui Bănică! Cântam cu gura pân' la urechi de fericire, împietrite ca nu cumva să ieşim din raza de acţiune a filmului... Dupa vreo douj' de minute de cântec, când pe-o voce, când pe alta, când împreună, când mai tare, când mai încet... se termină şi showl nostru în aplauzele frenetice ale publicului numerotat cu unu. He, he... nea' Valică impresionat maxim de ideea pe care a avut-o... vrea să ne mai facă o surpriză, şi anume să ne arate minunata creaţie. Noi tot lângă brad, zâmbind. Nu cumva să dispărem din cadru. Opreşte vecinu' camera, butonează ceva la ea, mai butonează o dată...nic' s-apară... atunci click, se deschide "uşiţa" casetei şi... lacrimi de emoţie în privirea noastră! Şi ochii lui Valică, ce-i drept, prind volum... doar că  încruntându-se într-un nerv scrâşnit printre dinţi. "Ptiu... c-am uitat sa pun caseta în cameră video!!!"...  Fir-ar Valicăăă!!! Ai spulberat visurile de vedete în devenire. Adicătelea... tot talentu' nostru fu în zadar. La insistenţele îndelungi ale vecinului am plecat de la el cu buzunarele pline cu bomboane, portocale în braţe ("câţiva" bănişori consistenţi) de nu mai ştia săracu' om cum să iasă din încurcătură. Am trecut rapid p'acasă, locuiam cu un etaj mai sus, am lăsat producţia de dulciuri şi fructe şi ne-am întors la ale noastre... colinde. Tăt normal... şi frumos până ajungem la vecinu' Cavaleru de la 2. Ne deschide omu' uşa, ne invită să dăm drumu' la cântare.  IOI!!! Nu mai aveam mult şi-i trăgeam o colindă pe ritm de Trandafir de la Moldova... şi nici că nimeream linia melodică autentică. O uitasem, pur şi simplu! Şi dom' Cavaleru să ne oprească... noi nimic, o luam de la capăt... poate, poate... că deh! ne pregătisem timp de-o lună pentru acele momente. În zadar! A răsturnat vecinu' toată bomboniera în buzunarele noastre, ne-a dat şi un bănuţ, doi, trei. Am renunţat, în cele din urmă, pentru că i-a sunat omului telefonul (fix, by the way). Curios a fost că la următoarea uşă ne-am revenit. Şi nu numai!  "Bună dimineaţa... la Moş Ajun" ;)!!!

Noiembrie cu iz de iarnă... mi-a readus în gânduri şi suflet amintiri dragi ale copilăriei mele. Deşi au trecut atâţia ani de-atunci, pentru mine este inevitabilă asocierea colindelor cu luna lui Brumar. Acum se dădea startul pentru două puştoaice năzdrăvane.

Cioc, cioc, cioc... primiţi cu' colindu'?!

Happy birthday... to me... ha, ha...

Azi, în jurul orelor 14.30... ...Hm... abia ce m-am trezit... Ok... am încercat şi dimineaţă, pe la 10 juma', să mă dezmeticesc... când au început să sune telefoanele... dar le-am rezolvat... :)))) muahaha!!! Sunt toată un "entuziasm" (pauză de căscat...)... ce n-a văzut Parisul ;)... În 20 de minute... am primit flori, am suflat în lumânările de pe tort, am rânjit la pozat... şi... back to bed... În jurul meu bucurie maximă... mda... neamurile la "nevoie" se cunosc... hm... Las' că-mi revin... doar să curgă iarăşi apa la robinet... că s-au găsit ăştia de la RAGC să-mi "facă ca cadou"... Da' ci fată?! Dacă nu ţie... atunci cui?!, urlă un gând... petrecăreţ...

Mie...

ÎMI PLACE: * Să visez din amintiri * Să fiu îndrăgostită * Să fiu alintată * Să spun lucrurilor pe nume * Să fiu rea pentru a mă amuza de reacţia celor din jur (ok… uneori ;)…) * Să nu ascult * Să vorbesc * Să citesc * Să beau o bere bună şi rece * Să fiu înconjurată de prieteni * Să dansez * Să-mi cumpăr cât mai multe perechi de încăltăminte * Marea * Călătoria confortabilă * Dezordinea mea ordonată * Îngheţata de iaurt * Nutella * Floarea de iris * Culoarea verde * Soarele * Luna august * Luna septembrie * Salata cu sos cu lămâie, în loc de oţet ;) * Laptele… să-l savurez alături de biscuiţi cu unt * Să pescuiesc * Să vorbesc la telefon * Să scriu * Frişca * Ciocalata amăruie cu alune * Ciocolata albă * Motanul * Faptul că lista continuă...

Azi, am spart şi curăţat nuci pentru cozonacii de Paşte… Activitate pe care n-am mai făcut-o din copilărie… şi... nu pentru că nu am mai savurat din pufoşii aromaţi… Doar că acum miezul de nucă tronează ambalat pe rafturile supermarket-urilor… sau, în cazul II,îl am pe Silviu care e mai ceva ca „Spărgătorul de nuci” când îl provoc… la cozonăcit… Şi totuşi, azi, nu-l am pe Răţuchi lângă mine, supermarket-urile sunt în România… şi nici eu nu mă apuc de frământat… ;) Dar altcineva o va face… ;)… Aşa că am dat o mână de ajutor… .............................. Blocul de pe Mărăşeşti, coridorul etajului 9, scăunelul alb, ciocanul şi plasa cu nuci… Mă instalam… nu inainte de a ţârâi soneria cu led portocaliu… Şi începea fun-ul alături de Alex. Ok… nu ştiu cât fun era… dar noi ne simţeam bine… Eram în stare să stăm „pe sală” cu orele… şi vorbeam, vorbeam… râdeam, râdeam… si cine mai era ca noi?!

Martie... cu aromă italiană...

Aici... soarele picură cu raze argintii... topind uşor griul cocoţat... Şi atmosfera luptă să prindă parfum... de speranţe, de vise, de iubiri, de dor... Şnurul alb-roş... îmi clatină sufletul... ca un mărţişor... Bun venit PRIMĂVARĂ!!! Oriunde m-aş afla...