Tic-tac, tic-tac...

Playback-ul căştilor răsună... zgândărind ritmul sufletului... şi FAC CE-MI SPUNE INIMAAAAA!!!

Acum... ?!

… două cuburi de gheaţă care fură discret din aroma licorii bronzate…

… ciocnind subţire în cristalul paharului…

… îmbrăcat de amprentele aburite sub soarele colorat al plajei…

… cernută fin sub şezlongul comod din faţa valurilor grizonate ale unui bătrân ocean…


... Un gând optimist... privind la ploaia posomorâtă de dincolo de geam...

Noapte de cireșar...

Și... norii au început să se reverse... în cascade... asupra orașului... Afară ... negrul e spart, adeseori, de acele de foc... Tunetele accentuează ritmul alert al șipotului... Vântul?! Vântul împrăștie, furios, aroma furtunii... Un Bacău animat... într-o noapte de iunie...

Povestea noastră...

Cred că... stelele poveştilor de dragoste... nu pleacă nicioadată... doar se ascund, timide, undeva în galaxie, pentru a lăsa scrisul vieţii să-şi tipărească cursul...
Dar... într-o ZI, când FIRESCUL nu permite sclipiri de argint pe bleul infinit,,, ACEA POVESTE, ACEA DORINŢĂ vor răbufni, colorând în nuanţele iubirii... steaua ce ne- a fost dată!!!

Şi atunci... lumina zilei va fi croită din REGĂSIRE şi ÎMPLINIRE... ale inimilor noastre!!!

Buletin meteoro...mânesc

APRILIE. AFARĂ: plouăăă, tremuri de frig și vântul suflă cu toți "caii putere"... Altfel?! E PRIMĂVARĂ... în calendar...


Privesc pe fereastră și... gândesc cu voce tare:

Nici măcar dumneaei, "vremea frumoasă", nu mai "trage" spre țara noastră...


Și... adaug:


AȘA ȚARĂ, AȘA VREMURI, AȘA VREME!!!


Punct.

Dimineață de primăvară... udă

07.50, azi dimineață... Țârâitul telefonului sparge liniștea surdă. "Mey, urșilor, dormeați?! E opt fără zece!!!..."... Și.. m-am trezit. Brusc!... în genunchi, pe lângă pat... 'neața, Ioana!, mă ceartă un gând. Vocea din receptor continuă să răsune... dar: "Hai, pa!"... Și  închid, rapid, telefonul. Mițu doarme. Mă  apropii, îi sărut obrăjorii calzi, și încep să-i ciufulesc bălaiul. "Mami, mergem la grădi'?!..." Ochișorii prind culoare, albastrul mă  salută somnoros! "Da, Wawa, me'gem!"... "Da' a venit p'imăva'a afa'ă?!"... Ăăă... răspunde Ioana, dacă știi ce să mai spui ... Evit... O îmbrac, repejor și...
Afară plouă "des", vântul puternic se răzbună pe umbreluță, gradele Celsius sunt "rare"... Mițu, înfofolită din cap până-n picioare, de la cizmulițe până la fular, insistă: "Wawa, asta e p'imăva'a?!"... "Nu știu, Mițule, ce-o mai fi..."
"Da' ia'ba e "ve'de!!!...". Rotește cap'șorul, aruncă priviri curioase și: "Știu eu, Wawa!!! E p'imăva'ă... da' e udă!", și râsul cristalin sparge  șipotul ploii...

Punct.

Sunt sfărâmată în bucăți de tristețe, lacrimi, ură, iubire, dorințe, speranțe, tăcere, zbucium, credință... Gândurile vorbesc, muuult și multe, repede și neîncetat... dar eu sunt mută! S... D... U... nu pot... nu pot!!! Mi-e teamă de cuvinte, mi-e teamă că vor tulbura, iarăși, firescul! Mi-e teamă că vor devia , pentru a nu știu câta oară ceea ce, poate, ar fi trebuit să se întâmple de demult... Frumosul din noi, frumosul din iubirea noastră s-a consumat cu totul, atunci când, încă, credeam că putem să mergem mai departe... Și am continuat... Doar o fațadă veselă și colorată a sentimentelor... false... ne-a proiectat întregul... Însă... esența era, esența este goală...