Început de... 30...

Iată-mă-s...
Azi noapte, la 12.00, am bubuit dopul unei sticle “spumoase”… Şi… am plâns… am plâns (tre’ să recunosc) de teama lui 30… Zău aşa!!! Am băut licoarea rozalie… pâna la ultima picătură… timp în care, i-am ţinut soţului un discurs despre “durerea mea”… dar nu mai ştiu ce am debitat… Reţin că am încheiat speach-ul:… “gata nu mai ai soţie de 20 şi… acu’ ai “fimeie” de treij’ de ani…” … după care m-am lăţit (mă rog, mai mult îngustat…) pe pat şi… soooomn…
M-am trezit acu’ juma’ de oră… cu o durere teribilă de cap... E clar… nu mai ţin la beutură… (mama lor de 30…)
Lacrimile încă atârnă în colţul ochilor… (telenovelele m-aşteaptă… căci… se pare că acu’ am resurse )
M-am prezentat în faţa calendarului… Mda… e 16, azi… nu prea mai am scăpare... au început să ruleze…
Aud în spatele meu: “La mulţi ani, “fimeia” mea!” La mulţi ani, Wawa mea! Eşti tânălă şi la TLEIZECE ani!...
Închid ochii şi şoptesc: “Mulţumesc!”… Hai că începem să ne acomodăm… Oare?!

Despre tine... cu dor...

Azi... 15 ani... de dor... Şi doare... din ce în ce mai mult, din ce în ce mai tare... Nu există zi să nu mă gândesc la tine... Mi-e dor de chipul tău senin, de zâmbetul tău sincer, de glasul tău blând... Mi-e dor să mă uit în ochii tăi şi să găsesc alinarea... Mi-e dor să-ţi simt obrajii fini, să-ţi simt mâinile ce necontenit m-au ocrotit, m-au ridicat, m-au mângâiat... Mi-e dor de optimismul tău, de puterea ta de a trăi fiecare clipă în armonie... Mi-e dor de îmbrăţişările tale ce-mi sufocau orice umbră de nelinişte... Mi-e dor de prietenia ta, de întelepciunea ta!!! Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor de tine, MAMĂ!!! Iartă-mă, te rog, iartă-mă că n-am ştiut să preţuiesc fiecare clipă alături de tine... că în naivitatea mea de copil iubit... m-am lăsat răsfăţată într-atât că uneori am ales să NU răspund cu aceeaşi dragoste şi blândeţe...
Mi-e dor să spun: mama! Sărutmâna, mama mea!

Şi nu sunt cuvinte goale... sunt parte dintr-un suflet înecat de dor... de mamă...

Tic-tac, tic-tac...

Playback-ul căştilor răsună... zgândărind ritmul sufletului... şi FAC CE-MI SPUNE INIMAAAAA!!!

Acum... ?!

… două cuburi de gheaţă care fură discret din aroma licorii bronzate…

… ciocnind subţire în cristalul paharului…

… îmbrăcat de amprentele aburite sub soarele colorat al plajei…

… cernută fin sub şezlongul comod din faţa valurilor grizonate ale unui bătrân ocean…


... Un gând optimist... privind la ploaia posomorâtă de dincolo de geam...

Noapte de cireșar...

Și... norii au început să se reverse... în cascade... asupra orașului... Afară ... negrul e spart, adeseori, de acele de foc... Tunetele accentuează ritmul alert al șipotului... Vântul?! Vântul împrăștie, furios, aroma furtunii... Un Bacău animat... într-o noapte de iunie...

Povestea noastră...

Cred că... stelele poveştilor de dragoste... nu pleacă nicioadată... doar se ascund, timide, undeva în galaxie, pentru a lăsa scrisul vieţii să-şi tipărească cursul...
Dar... într-o ZI, când FIRESCUL nu permite sclipiri de argint pe bleul infinit,,, ACEA POVESTE, ACEA DORINŢĂ vor răbufni, colorând în nuanţele iubirii... steaua ce ne- a fost dată!!!

Şi atunci... lumina zilei va fi croită din REGĂSIRE şi ÎMPLINIRE... ale inimilor noastre!!!

Buletin meteoro...mânesc

APRILIE. AFARĂ: plouăăă, tremuri de frig și vântul suflă cu toți "caii putere"... Altfel?! E PRIMĂVARĂ... în calendar...


Privesc pe fereastră și... gândesc cu voce tare:

Nici măcar dumneaei, "vremea frumoasă", nu mai "trage" spre țara noastră...


Și... adaug:


AȘA ȚARĂ, AȘA VREMURI, AȘA VREME!!!


Punct.