Post 29 aprilie 2014

Teoretic, am intrat in viata ei cand avea 7 ani, 3 luni si 17 zile, desi textul de prezentare e ” > cu 7 ani jumate”. Ea, din surse (ne)sigure, si-ar fi dorit aceasta intalnire: “Voi v-ati luat masina! Da-o incolo! Vreau o surioara!”… Hm… anii ce au urmat… pot pune, lejer, la indoiala autenticitatea dorintei de mai sus! Autoritatea (auto)proclamata a “tauroacei” nu prea s-a pupat cu firea rebela a “leoaicei”. Dar, ca doua surori iubitoare, am reusit sa dezvoltam o relatie armonioasa! NOT! Acu’ cine citeste afirmatia de mai sus (si ne cunoaste) ma poate acuza, clar, de informatie mincinoasa . So… cum am crescut una alaturi de alta?! Aventura, frateeee, pardon, sorooo!!! Viata ei era perfecta… la bunici. Viata mea era perfecta acasa. Pana cand… au luat-o ai mei acasa… ok… au tarait-o ai nostri acasa… in momentul in care urma sa-si ia in serios rolul de sora mai mare (si nu mai in varsta, deocamdata! :D). He, he… si s-a dat startul. Eu, fata tatei, ea, fata mamei. Eu cu parul balai, ea cu parul negru (si ondulat, pe deasupra- avantaj din prima). Eu, baietoasa si “razboinica”, ea, domnisoroasa si cocheta. Numai ca schema prindea alt contur la deznodamant. Eu, baietoasa si “razboinica” dar cu freza sau/si dosul sifonate (cerere), ea, domnisoroasa si cocheta dar cu palmele infierbantate (oferta). Motive?! Nush’… doar o singura data, una singura, am adunat copchilaria din cartier si am urmarit-o prin tot parcul, in timp ce ea se plimba simpatic cu pr’etenu’. Ca noi urlam de dupa boscheti (ca sa nu ne vada, v-ati prins, nu?!): are sor’mea intalnire!!!, a fost inca un prilej sa-i simt palmele finute, la intoarcerea acasa. Ah… ca-i consumam, zilnic, absolut toata colectia de rujuri (scumpe si rare in vrem’ile respective) creionand aiurea pe hartie, inca un exemplu de “cum sa-ti faci rost de cateva vorbe de dulce si, evident, ”. Si lista poate continua transformandu-se in roman, chiar. Si totusi, in relatia noastra, asa agitata cum a fost ea, au existat urme de iubire. Poza din “imagine” poate demonstra asta. (Ok… fat’ sa nu-mi spui ca Pica ne-a “obligat” sa ne traga in poza pe amandoua, alaturi. Desi… la ce zambet n-am eu… totul e posibil :P) Si au urmat si alte poze in care ne regasim doar noi (p’aia de la mare in care ma tii de cot si arunci flacari din priviri, sa n-o pui la socoteala) si chiar ne-am simtit bine una langa alta. Anii au trecut si am “supravietuit”, amandoua, una in compania celeilalte. Cand viata ne-a pus in fata faptului implinit, am adapostit relatia de surori undeva intr-un loc’sor al sufletului, si rolurile s-a schimbat: ea cu responsabilitatile unui adult, eu cu intrebarile unui adolescent. Ea a devenit doar Dana, eu am devenit doar Ioana. “Jocul” nu mai avea acelasi farmec, dar intr-alt loc’sor ascuns plamadea, incet si sigur, ceea ce avem azi: respectul una fata de cealalta. Si poate ca e timpul sa nu mai lasam relatia de surori de odinioara sa palapaie in speranta si sa ne bucuram ca ne avem una pe cealalta, chiar si-asa: eu, aceeasi baietoasa si razboinica, tu, aceeasi domnisoroasa si cocheta. LA MULTI ANI, SOR’MEA!!!!!! 40 e doar un numar! Poarta-ti varsta cu aceeasi eleganta si frumusete pe care le aveai si cand ne-am cunoscut! Zilele sa-ti fie zambet, iubirea sa-ti cuprinda sufletul, sanatatea sa-ti inunde trupul iar visurile sa-ti cladeasca realitatea. Cred ca cineva de’acolo de sus, rade cu tot sufletul, acum!

P.S. Ok: o poza pen' care o sa-mi primesc cateva vorbe "de dulce"... si poa' si o castana (de dragul vremurilor de alta data! NOT!) Eu cu sor'mea! Eu mi's aia mai tanara, daca nu se intelege :D !