La mulţi ani 2013!

"Să port lenjerie roşie în noaptea de Revelion"... un "must do" de pe lista (imaginară) a pregătirilor. Văzui la Tv, citii prin reviste, auzii pe la prietene de această tradiţie şi nah... eu să ratez spiritul de turmă?! (pentru cunoscători... OAIA să trăiască! ;)))...) Doar că m-am luat cu treb'ile, cu pregătirile culinare etc şi uitai de acest aspect. Până când... Ziua: 31 decembrie 2012. Ora: în jur de 16.30, locaţia: Supermarket Real. Ies cu Răţuchi din supermarket, cu ultimele cumpărături achiziţionate... discutăm de ultimele detalii în timp ce îl aud pe Răţuchi: "Uite... şi Jolidonul e deschis la ora asta. " Şi... poc... beculeţul. "Stai... că n-am chiloţi... Şi nici tu... Intru"... ""Ăăă... cum n-ai chiloţi. Eu am chiloţi... mey... cum să n-ai chiloţi?!?!?!!?!?! Îs minus 10 grade afară"... "Tztz... nimic nu ştii"... şi o zbughesc în magazin. Ochesc umeraşele cu lenjerie roşie... încep să scanez produsele şi să chic din picioare când ajung la scor. 78 de lei pentru mine... 67, pentru Răţuchi. Mă mut de pe-un picior pe altul... scump dom'le scump... dar "dincolo" nu aveam unde ;)... fac un calcul rapid... aproape 150 de lei pentru două perechi de chiloţi?!?!?! Şi nici modelul nu mă impresionase foarte tare... doar că erau roşii... Ies din magazin: "n-o să avem chiloţi de Revelion şi gata". Răţuchi cu plasele atârnând, clăbucind tot de nervi, izbucneşte: "ce chiloţi? că m-ai înebunit!!!!!!" "Roşii, chiloţi roşii pentru Revelion... că aşa se poartă"... şi pornesc nervoasă spre ieşirea din magazin. Deh.... tot drumul până acasă... discuţii peste discuţii... că-s prea superstiţioasă etc. În fine... şansa îmi surâde când îmi aduc aminte de o pereche de chiloţi roşii primiţi de la soacră-mea cu vreo 4 ani în urmă şi pe care nu i-am purtat niciodată. Motivul?! a ratat mărimea... cumpărându-i probabil de la raionul de copii. Deh... acum nu mai conta... I-am scos din cutie... după ce am cotroboit juma' de boxă şi mi-am continuat LINIŞTITĂ seara. După câteva cruci făcute şi Doamne’fere mirate, Răţuchi intră pe modul „mute”.  Ajungem în centrul oraşului unde am petrecut ora 12 noaptea. Lume multă, muzică, artificii, râsete şi voie bună. Eu expandată toată...yuhu, yuhu... până când am simţit cum minunaţii mei chiloţi ROŞII alunecă uşor şi se strâng la jumătatea dosului. Ce-i drept de la început mă strângeau dar m-am gândit că se vor... acomda ;). Gândit prost!!!! Mey... pe cuvânt... senzaţie mai tâmpită decât să-ţi simţi chiloţii lăsaţi... nu cred să fie. Şi ce era de făcut? Că nu puteam să-mi dau jeansii jos să-mi trag nădragii. M-am zbenguit lichită de un zid, când în sus, când în jos… mai mult în sus... poate, poate reuşeam cumva să-i ridic. Răţuchi cu ochii cât cepele la mine derutat de mişcările mele bumţi-bumţi. Deh… mai tare am strâmtat… situaţia.  Miţu, văzând-o pe mă-sa toată plină de talent înălţător… vine cu ideea să sărim… şi mă ia de mână: „să sărim, Wawa, să sărim”… si dă-i ţup, ţup, ţup, ţup… hop…  „Fraţilor, haideţi acasă până nu rămîn în c… gol”… Pe bune, noroc de jeanşi că îi susţineau altfel ca praştia ar fi sărit.  Deh… ce pot să spun… dacă era dupa Răţuchi şi acum am fi fost în centru… doar ca să-şi scoată  „nervii” consumaţi… („ţi-am spus eu”… vă sună cunsocut?!)… Noroc de geruuuuul de afară… şi că Miţu a cerut să mergem acasă… unde, by the way, m-am schimbat în cei mai roz chiloţi pe care îi am. Aşa ca la început de an…