Culoare...

Din capitolul "stiati ca"... eu nu functionez in parametri normali de obicei, daramite dimineata. Iar cand situatia se prezinta in jurul orei sase fara' (a.m.)... inca mi-s pe "no signal". Cum s-a intamplat, bineinteles, si in aceasta dimineata cand tot soarele de pe Mapamond imi lumina si incalzea creierul... pen' ca mintea-mi era undeva in nori... Si simtindu-ma "io"... asa incinsa la mansarda... am ales sa iau la purtat noile espadrile galbene ca lamaia siciliana si-mbulinate c-un alb de "Ariel". Deh... ora 6.45... Afara, cenusiu, eu galbena, la pas... Deh... ora 14.00... Afara, plouaaa "maruntel", eu rosie, de nervi... dar (inca) galbena-n papuci! Si 'ntr-o atmosfera oranj de colorata privesc dincolo de geam. Griul parca striveste asfaltul bolborosind in baltile largi. Las' ca nu-i bai! Si ce daca n-am permis de conducere?! Merg inainte! "Pe jos"! Evident, cu noile mele espadrile galbene! Inca!

O zi...

Iubirea EI... ca o ploaie de vara... vine cand te astepti mai putin, tulbura lumile, umple sufletul, intoarce speranta, racoreste trupul... smulge zambete sincere si pasi de dans...

Doar ca nu stii masura timpului... Ce spui... deschizi umbrela... sau?!

Zi de martie... dincolo de calendar!

Buei... care ati scos soarele din priza?! Plang norii de dorul lui! Si gandul meu... marin!!! Hai ca azi, ca intotdeauna, am chef de MARE, de marea cea MARE etc. !!! 'neata in ganduri sarate!!!

Post 1 Martie masculin!

Hm... nu stiu cum procedeaza altele, adica ele, dom'soarele/ duamnele, cand vine vorba de impartit martisoare lor, adica domnilor. Eu, anul acesta, am ales, din nou, sa nu ofer, niciunui posesor de sex... masculin , martisoare. Din simplul motiv ca nu mi se par potrivite pentru a le atarna in "pieptii", mai mult sau mai putin dezvoltati, ai posesorilor ... Cum ar fi, sa-l vad pe Ratuchi (exemplu luat la intamplare) cu un ghiocel, sau cu orice alta "margareta", ... prins deasupra-i burticii "putin" dezvoltate... (o categoria aparte). Sau... sa-l capsez cu o brosa (eventual a "vietii", Alina :))))...) ca sa crape tatii babilii de individie... cand acesta composteaza, regulamentar, beletu' d'autobuz. Ok, carcotasii/ele ar plusa cu varianta martisoarelor ambalate in care cosarul sau trifoiul sunt modelul unisex. Da' ma'!!! Da', adaug, ce vina are destinatarul pen' ca sa-l oblig sa-mi multumeasca pentru un plastic "chicios" executat in serie?! Asadar... mey barbatilor!!! ... din partea mea, fara numar, zile primavaratice, idei insorite, si inspiratie... cat cuprinde! Din tot MARTISORUL va doresc!

Cumpăr o rază de soare!!!

Un cenuşiu învolburat se revarsă asupra târguşorului. Un mic oraş căptuşit de suflete amorţite în iarna ce stă să înnopteze. Ca pe ultima sută de metri, picuri mici şi moi alunecă tacit prin văzduhul zgribulit. Atmosfera fadă proiectează un sfârşit de februarie într-o stare de fapt mohorâtă. Natură golaşă, oameni înfofoliţi. Echilibru sau lipsă de armonie?! Paşi grăbiţi, mâini ascunse, capete aplecate sub glugile largi. Priviri tocite în betonul rece. Sau tăioase în aburii dimineţii târzii. Cărări de bălţi tulburi, (încă) petece de zăpadă frământate în mâzga trotuarelor. Şi nicio urmă de lumină aurie. Apariţie firavă, petale albe agăţate verdelui proaspăt al unor ghiocei. Înşiraţi pe margini de tarabe, bănci sau cuprinşi de mâini darnice  luptă să învingă griul cocoţat. Scuturi ale convingerilor primăveratice, şnururi alb-roşii sunt pregătite să se împletească într-un optimism de martie. Şi nicio sclipire de chihlimbar. Timid, speranţe cu parfum de visuri, de împliniri încep să încolţească gândurile în hibernare. Mi-ar plăcea să pot să cumpăr o rază de soare! Să o aprind în zi de întâi de Mărţişor! Să lumineze, triumfător, zâmbete, să coloreze, elegant, muguri şi spic de iarbă crudă, să încălzească, cu pasiune, suflete amorţite. „Salutare, primăvară! Timp frumos, bine-ai venit!” să răsune în glasuri curate şi aceasta să fie plata unei „achiziţii” îndrăzneţe.

La mulţi ani 2013!

"Să port lenjerie roşie în noaptea de Revelion"... un "must do" de pe lista (imaginară) a pregătirilor. Văzui la Tv, citii prin reviste, auzii pe la prietene de această tradiţie şi nah... eu să ratez spiritul de turmă?! (pentru cunoscători... OAIA să trăiască! ;)))...) Doar că m-am luat cu treb'ile, cu pregătirile culinare etc şi uitai de acest aspect. Până când... Ziua: 31 decembrie 2012. Ora: în jur de 16.30, locaţia: Supermarket Real. Ies cu Răţuchi din supermarket, cu ultimele cumpărături achiziţionate... discutăm de ultimele detalii în timp ce îl aud pe Răţuchi: "Uite... şi Jolidonul e deschis la ora asta. " Şi... poc... beculeţul. "Stai... că n-am chiloţi... Şi nici tu... Intru"... ""Ăăă... cum n-ai chiloţi. Eu am chiloţi... mey... cum să n-ai chiloţi?!?!?!!?!?! Îs minus 10 grade afară"... "Tztz... nimic nu ştii"... şi o zbughesc în magazin. Ochesc umeraşele cu lenjerie roşie... încep să scanez produsele şi să chic din picioare când ajung la scor. 78 de lei pentru mine... 67, pentru Răţuchi. Mă mut de pe-un picior pe altul... scump dom'le scump... dar "dincolo" nu aveam unde ;)... fac un calcul rapid... aproape 150 de lei pentru două perechi de chiloţi?!?!?! Şi nici modelul nu mă impresionase foarte tare... doar că erau roşii... Ies din magazin: "n-o să avem chiloţi de Revelion şi gata". Răţuchi cu plasele atârnând, clăbucind tot de nervi, izbucneşte: "ce chiloţi? că m-ai înebunit!!!!!!" "Roşii, chiloţi roşii pentru Revelion... că aşa se poartă"... şi pornesc nervoasă spre ieşirea din magazin. Deh.... tot drumul până acasă... discuţii peste discuţii... că-s prea superstiţioasă etc. În fine... şansa îmi surâde când îmi aduc aminte de o pereche de chiloţi roşii primiţi de la soacră-mea cu vreo 4 ani în urmă şi pe care nu i-am purtat niciodată. Motivul?! a ratat mărimea... cumpărându-i probabil de la raionul de copii. Deh... acum nu mai conta... I-am scos din cutie... după ce am cotroboit juma' de boxă şi mi-am continuat LINIŞTITĂ seara. După câteva cruci făcute şi Doamne’fere mirate, Răţuchi intră pe modul „mute”.  Ajungem în centrul oraşului unde am petrecut ora 12 noaptea. Lume multă, muzică, artificii, râsete şi voie bună. Eu expandată toată...yuhu, yuhu... până când am simţit cum minunaţii mei chiloţi ROŞII alunecă uşor şi se strâng la jumătatea dosului. Ce-i drept de la început mă strângeau dar m-am gândit că se vor... acomda ;). Gândit prost!!!! Mey... pe cuvânt... senzaţie mai tâmpită decât să-ţi simţi chiloţii lăsaţi... nu cred să fie. Şi ce era de făcut? Că nu puteam să-mi dau jeansii jos să-mi trag nădragii. M-am zbenguit lichită de un zid, când în sus, când în jos… mai mult în sus... poate, poate reuşeam cumva să-i ridic. Răţuchi cu ochii cât cepele la mine derutat de mişcările mele bumţi-bumţi. Deh… mai tare am strâmtat… situaţia.  Miţu, văzând-o pe mă-sa toată plină de talent înălţător… vine cu ideea să sărim… şi mă ia de mână: „să sărim, Wawa, să sărim”… si dă-i ţup, ţup, ţup, ţup… hop…  „Fraţilor, haideţi acasă până nu rămîn în c… gol”… Pe bune, noroc de jeanşi că îi susţineau altfel ca praştia ar fi sărit.  Deh… ce pot să spun… dacă era dupa Răţuchi şi acum am fi fost în centru… doar ca să-şi scoată  „nervii” consumaţi… („ţi-am spus eu”… vă sună cunsocut?!)… Noroc de geruuuuul de afară… şi că Miţu a cerut să mergem acasă… unde, by the way, m-am schimbat în cei mai roz chiloţi pe care îi am. Aşa ca la început de an…

Într-o nu ştiu care seară... ;)

În cartier, la câteva blocuri distanţă, este o biserică impresionantă... clădire, aspect interior etc. Zilnic trec prin faţa ei... fie cu autobuzul, fie la pas... Deh... într-unul din momentele mele de înălţare spirituală... i-am păşit pragul. În holişor este amenajat un "chioşculeţ" de unde poţi cumpăra lumânări, iconiţe etc. Nenea care vinde... liniştit la locul de muncă. Intru, în biserica propriu-zisă, şi-mi văd de motivul pentru care mă aflam în acel loc, rugăciunea. După aproximativ 10 minute, momentul solemn ia sfârşit şi pornesc spre ieşire. Ajung iar în holişor... de acesta dată şi cu intenţia de a cumpăra câteva lumânări. Deh... ia-l pe nenea de unde nu-i... "Îl găsesc prin curte", îmi spun în gând şi păşesc spre ieşirea din biserică. Mai fac o cruce, mă mai închin o dată şi poc. Mai încerc o dată... şi, iarăşi, poc. Clanţa uşii cedează, în schimb, yala nicio şansă. Nu-mi vine să cred!!! Am rămas închisă în biserică... Primul gând?! "Ăăăă... Doamne, atât de păcătoasă să fiu încât să-mi petrec noaptea în biserică?", cu ochii aţintiţi la cupola pictată. Mai încerc, o dată, usa. Nicio şansă. Închid ochii şi fac stânga-mprejur. Din holişorul respectiv, lângă chioşculeţul cu pricina e amenajată o încăpere mică unde sunt depuşi cei trecuţi în nefiinţă. (capela e în construcţie). Dumnezeu mă veghea! Cămăruţa era goală!!! Altfel aş fi trecut decupând uşa bisericii, pe cuvânt!!! Încep să cotrobăiesc prin rucsac după telefon. De negăsit! Îmi vine să spun ceva... dar mă opresc la timp! Înalţ privirea şi dau din cap aprobând locul unde mă aflu. Găsesc telefonul, într-un sfârşit, în buzunarul gecii. Îl apelez pe Răţuchi... nu răspunde şi aud serviciul de mesagerie: "Dacă te întrebi de ce întârzii... sunt la biserică. Închisă. Postim deacu', clar!!!".... Închid şi mă uit pe pereţi după un nr. de telefon de-al unui preot din parohie. Nimic. Dincolo de uşă, normal că sunt notate. Îmi bag mâinile în buzunar şi mă sprijin cu spatele de uşă. Telefonul nu reacţionează... însă liniştea e pisată de vocile de-afară. O cheie rasucită în yală şi bună seara din partea mea.... şi tăiat respiraţie pentru nenea: "Dom'şoară (ehe!!!) da' ce căutaţi aici?!"... "Îs de la "camera ascunsă ", răspund zâmbind larg. Moşulică are haz şi pufneşte în râs. În spatele lui o doamnă, trecută de prima tinereţe, îl ia la zor: "Ai închis fata în biserică!!!!!, Noroc că te-am întâlnit şi întors din drum să-mi dai pentru candelă, nea'....!"... "Măi, măi... şi acu' vroiai să suni acasă? (privind la telefonul din mâna mea) Ce le spuneai? M-o închis moşu'..." şi zâmbetul lui cald m-a învăluit. "Să mai vii pe la noi, la biserică"... aud de pe treptele bisericii. Sună şi Răţuchi... "Sunt ok... Ajung imediat acasă"........ "Deci... s-a dus senzaţionalu' din ştire?! :))), şi râsul lui îmi umple timpanul.