"Ecob 1929"

Ma dusei, azi, pan' la farmacie ca sa cumpar aspirina- evident, motiv de ploaie rece si uda . In farmacie, in fata mea, la rand, o duamna... ok... rectific, o baba infoiata incepe sa discute cu farmacista: "Auziti?! Am vazut eu la televizor ca face reclama la o crema antirid. XYZYAYABAGB"... Poceste baba numele cremei, farmacista intuieste, intr-un final, despre ce crema ar fi vorba si i-o prezinta babei. "Vai, daaaa, asta e! Cat costa?", intreaba baba in extaz. "50 de lei, veni, alunecos, raspunsul farmacistei." Pe baba o iau transpiratiile, valeu ca ramane cu santurile pe fata, valeu ce face ea... ca a vazut la televizor "ca cu crema asta" devine si virgina daca vrea (n.r. :D). Farmacista, dorind sa-i vanda, totusi, ceva babei, ii recomanda o crema din cosul cu reduceri. "Nu doriti sa incercati crema asta eco-bio etc cu extract de alge? E antirid, de asemenea. Si costa 18 lei." Baba ia cutia respectiva din mana farmacistei, o analizeaza din toate punctele cardinale, mimeaza o lectura si se declara nemultumita: "Nuuu!!! "Ecob" nu-mi prieste cre'ca!", si pune cutia la locul ei in cos, rotindu-se prin farmacie... ca poate, poate gaseste ceva "bun si mai ieftin". Eu... cand pe'un picior, can' pe'altu'... ferm convinsa ca mai am ceva de asteptat... indraznesc sa iau cutia abandonata din cos si m-apuc sa citesc ingredientele, sa vaz sursa de "ecobio"- deh, carcotasa din mine ... Can' ce sa vezi? Se'ntoarce baba si hop- imi smulge produsul din mana: "Las-o, las-o ca mie mi-a dat-o!" si-mi arunca o privire, incetosata ce-i drept, dar acra! Pentru cateva secunde, raman blocata, dupa care imi revin si reactionez: "Crema asta are limita de varsta! Cred ca nu va mai incadrati..."... "Oooo... impertinento!" Aha... zambesc ironic... Baba, rosu dungat;), scoate portmoneu' si incepe sa numere: "Cat ati spus?", "18 lei", "adica, 1800?!" "nu, 180 de lei vechi. Dar daca aveti card beneficiati de o reducere". Pune baba cutia pe "tejghea"... "Da' da rezultate?!", "pai, daca o utilizati in fiecare zi...", "aaa...da... eu ma spal pe fata zilnic..."... "Pe bune?! Memoria te ajuta?'", completare a gandului meu... La un moment dat, baba da sa renunte: "n-o iau ca n-am card". Ridica privirea si "cioc-cioc" ochii mei zambesc... clipesc des si misc degetele... si baba apuca iar cutia. Incepe iar sa scotoceasca dupa portmoneu. Mie, deja, incepe sa-mi placa jocul! "Va ajut eu sa va faceti card, daca doriti", intervine farmacista! "Spuneti-mi, va rog, numele dumneavoastra, data si anul nasterii", "X, Y, Z, an nastere 1929"... da fuq...?!?! Oh, da! Cu "Ecob" asta... o sa ratati ca de 30, 1930... Bine ca ati pus mana pe ea!

Culoare...

Din capitolul "stiati ca"... eu nu functionez in parametri normali de obicei, daramite dimineata. Iar cand situatia se prezinta in jurul orei sase fara' (a.m.)... inca mi-s pe "no signal". Cum s-a intamplat, bineinteles, si in aceasta dimineata cand tot soarele de pe Mapamond imi lumina si incalzea creierul... pen' ca mintea-mi era undeva in nori... Si simtindu-ma "io"... asa incinsa la mansarda... am ales sa iau la purtat noile espadrile galbene ca lamaia siciliana si-mbulinate c-un alb de "Ariel". Deh... ora 6.45... Afara, cenusiu, eu galbena, la pas... Deh... ora 14.00... Afara, plouaaa "maruntel", eu rosie, de nervi... dar (inca) galbena-n papuci! Si 'ntr-o atmosfera oranj de colorata privesc dincolo de geam. Griul parca striveste asfaltul bolborosind in baltile largi. Las' ca nu-i bai! Si ce daca n-am permis de conducere?! Merg inainte! "Pe jos"! Evident, cu noile mele espadrile galbene! Inca!

O zi...

Iubirea EI... ca o ploaie de vara... vine cand te astepti mai putin, tulbura lumile, umple sufletul, intoarce speranta, racoreste trupul... smulge zambete sincere si pasi de dans...

Doar ca nu stii masura timpului... Ce spui... deschizi umbrela... sau?!

Zi de martie... dincolo de calendar!

Buei... care ati scos soarele din priza?! Plang norii de dorul lui! Si gandul meu... marin!!! Hai ca azi, ca intotdeauna, am chef de MARE, de marea cea MARE etc. !!! 'neata in ganduri sarate!!!

Post 1 Martie masculin!

Hm... nu stiu cum procedeaza altele, adica ele, dom'soarele/ duamnele, cand vine vorba de impartit martisoare lor, adica domnilor. Eu, anul acesta, am ales, din nou, sa nu ofer, niciunui posesor de sex... masculin , martisoare. Din simplul motiv ca nu mi se par potrivite pentru a le atarna in "pieptii", mai mult sau mai putin dezvoltati, ai posesorilor ... Cum ar fi, sa-l vad pe Ratuchi (exemplu luat la intamplare) cu un ghiocel, sau cu orice alta "margareta", ... prins deasupra-i burticii "putin" dezvoltate... (o categoria aparte). Sau... sa-l capsez cu o brosa (eventual a "vietii", Alina :))))...) ca sa crape tatii babilii de individie... cand acesta composteaza, regulamentar, beletu' d'autobuz. Ok, carcotasii/ele ar plusa cu varianta martisoarelor ambalate in care cosarul sau trifoiul sunt modelul unisex. Da' ma'!!! Da', adaug, ce vina are destinatarul pen' ca sa-l oblig sa-mi multumeasca pentru un plastic "chicios" executat in serie?! Asadar... mey barbatilor!!! ... din partea mea, fara numar, zile primavaratice, idei insorite, si inspiratie... cat cuprinde! Din tot MARTISORUL va doresc!

Cumpăr o rază de soare!!!

Un cenuşiu învolburat se revarsă asupra târguşorului. Un mic oraş căptuşit de suflete amorţite în iarna ce stă să înnopteze. Ca pe ultima sută de metri, picuri mici şi moi alunecă tacit prin văzduhul zgribulit. Atmosfera fadă proiectează un sfârşit de februarie într-o stare de fapt mohorâtă. Natură golaşă, oameni înfofoliţi. Echilibru sau lipsă de armonie?! Paşi grăbiţi, mâini ascunse, capete aplecate sub glugile largi. Priviri tocite în betonul rece. Sau tăioase în aburii dimineţii târzii. Cărări de bălţi tulburi, (încă) petece de zăpadă frământate în mâzga trotuarelor. Şi nicio urmă de lumină aurie. Apariţie firavă, petale albe agăţate verdelui proaspăt al unor ghiocei. Înşiraţi pe margini de tarabe, bănci sau cuprinşi de mâini darnice  luptă să învingă griul cocoţat. Scuturi ale convingerilor primăveratice, şnururi alb-roşii sunt pregătite să se împletească într-un optimism de martie. Şi nicio sclipire de chihlimbar. Timid, speranţe cu parfum de visuri, de împliniri încep să încolţească gândurile în hibernare. Mi-ar plăcea să pot să cumpăr o rază de soare! Să o aprind în zi de întâi de Mărţişor! Să lumineze, triumfător, zâmbete, să coloreze, elegant, muguri şi spic de iarbă crudă, să încălzească, cu pasiune, suflete amorţite. „Salutare, primăvară! Timp frumos, bine-ai venit!” să răsune în glasuri curate şi aceasta să fie plata unei „achiziţii” îndrăzneţe.

La mulţi ani 2013!

"Să port lenjerie roşie în noaptea de Revelion"... un "must do" de pe lista (imaginară) a pregătirilor. Văzui la Tv, citii prin reviste, auzii pe la prietene de această tradiţie şi nah... eu să ratez spiritul de turmă?! (pentru cunoscători... OAIA să trăiască! ;)))...) Doar că m-am luat cu treb'ile, cu pregătirile culinare etc şi uitai de acest aspect. Până când... Ziua: 31 decembrie 2012. Ora: în jur de 16.30, locaţia: Supermarket Real. Ies cu Răţuchi din supermarket, cu ultimele cumpărături achiziţionate... discutăm de ultimele detalii în timp ce îl aud pe Răţuchi: "Uite... şi Jolidonul e deschis la ora asta. " Şi... poc... beculeţul. "Stai... că n-am chiloţi... Şi nici tu... Intru"... ""Ăăă... cum n-ai chiloţi. Eu am chiloţi... mey... cum să n-ai chiloţi?!?!?!!?!?! Îs minus 10 grade afară"... "Tztz... nimic nu ştii"... şi o zbughesc în magazin. Ochesc umeraşele cu lenjerie roşie... încep să scanez produsele şi să chic din picioare când ajung la scor. 78 de lei pentru mine... 67, pentru Răţuchi. Mă mut de pe-un picior pe altul... scump dom'le scump... dar "dincolo" nu aveam unde ;)... fac un calcul rapid... aproape 150 de lei pentru două perechi de chiloţi?!?!?! Şi nici modelul nu mă impresionase foarte tare... doar că erau roşii... Ies din magazin: "n-o să avem chiloţi de Revelion şi gata". Răţuchi cu plasele atârnând, clăbucind tot de nervi, izbucneşte: "ce chiloţi? că m-ai înebunit!!!!!!" "Roşii, chiloţi roşii pentru Revelion... că aşa se poartă"... şi pornesc nervoasă spre ieşirea din magazin. Deh.... tot drumul până acasă... discuţii peste discuţii... că-s prea superstiţioasă etc. În fine... şansa îmi surâde când îmi aduc aminte de o pereche de chiloţi roşii primiţi de la soacră-mea cu vreo 4 ani în urmă şi pe care nu i-am purtat niciodată. Motivul?! a ratat mărimea... cumpărându-i probabil de la raionul de copii. Deh... acum nu mai conta... I-am scos din cutie... după ce am cotroboit juma' de boxă şi mi-am continuat LINIŞTITĂ seara. După câteva cruci făcute şi Doamne’fere mirate, Răţuchi intră pe modul „mute”.  Ajungem în centrul oraşului unde am petrecut ora 12 noaptea. Lume multă, muzică, artificii, râsete şi voie bună. Eu expandată toată...yuhu, yuhu... până când am simţit cum minunaţii mei chiloţi ROŞII alunecă uşor şi se strâng la jumătatea dosului. Ce-i drept de la început mă strângeau dar m-am gândit că se vor... acomda ;). Gândit prost!!!! Mey... pe cuvânt... senzaţie mai tâmpită decât să-ţi simţi chiloţii lăsaţi... nu cred să fie. Şi ce era de făcut? Că nu puteam să-mi dau jeansii jos să-mi trag nădragii. M-am zbenguit lichită de un zid, când în sus, când în jos… mai mult în sus... poate, poate reuşeam cumva să-i ridic. Răţuchi cu ochii cât cepele la mine derutat de mişcările mele bumţi-bumţi. Deh… mai tare am strâmtat… situaţia.  Miţu, văzând-o pe mă-sa toată plină de talent înălţător… vine cu ideea să sărim… şi mă ia de mână: „să sărim, Wawa, să sărim”… si dă-i ţup, ţup, ţup, ţup… hop…  „Fraţilor, haideţi acasă până nu rămîn în c… gol”… Pe bune, noroc de jeanşi că îi susţineau altfel ca praştia ar fi sărit.  Deh… ce pot să spun… dacă era dupa Răţuchi şi acum am fi fost în centru… doar ca să-şi scoată  „nervii” consumaţi… („ţi-am spus eu”… vă sună cunsocut?!)… Noroc de geruuuuul de afară… şi că Miţu a cerut să mergem acasă… unde, by the way, m-am schimbat în cei mai roz chiloţi pe care îi am. Aşa ca la început de an…