Nostalgie de noiembrie

... Domn, Domn să'nălţăm... şi-ncepeau pregătirile. DA!, pregătirile! Alături de Alex, evident ;). Ne instalam în hol, în faţa uşii de la intrare, aplicam până şi ciocănelile specifice urmate îndeaproape de: "Primiţi cu' colindu'?!" şi.... START! Cât freamăt, câtă cântare ca totul să iasă perfect. Doamne fere' ca una dintre noi să fi deviat din ritm. Stop. şi de la capăt. Şi aveam repertoriu serios, dom'le!!! Începând de la clasicele "Am plecat să colindăm", "O brad frumos!", "Astăzi s-a născut Hristos", "Bună dimineaţa la Moş Ajun!", "Inima va cânta", "Noapte de vis"... până la englezescu' "Gingle bells" sau "Silent night". "Împodobeşte mamă bradul"... ne-a ratat din motive de Fuego nelansat în acea vreme. Deh... cântam pe două voci, aveam împărţite clar strofele şi refrenele... mai mare dragu' să-ne-asculţi!!! An de an, tot să fi fost vreo 4- 5 la număr, jumătatea lui noiembrie spre Ajunul Craciunului era dedicată acestor activităţi.

Şi sosea şi mult aşteptata seară a Colindului. Primii onoraţi erau întotdeauna vecinii din bloc. Porneam de la etajul zece şi coboram. Puţini cei care nu deschideau... Şi ce colindă, câtă pasiune!!! Atat de impresionat a fost Valică, vecinu' de la 8, de cântarea noastră... încât ne-a invitat în casă, ne-a aranjat strategic lângă bradul din sufragerie, a chemat- o pe nevăsta-sa în rol de public şi el s-a transormat imediat în regizor- operator de imagine. Şi ne-a rugat să susţinem tot spectacolul. No... să ne fi văzut când am dat ochi în obiectiv (al camerei video)... Concert de Crăciun... înaintea lui Bănică! Cântam cu gura pân' la urechi de fericire, împietrite ca nu cumva să ieşim din raza de acţiune a filmului... Dupa vreo douj' de minute de cântec, când pe-o voce, când pe alta, când împreună, când mai tare, când mai încet... se termină şi showl nostru în aplauzele frenetice ale publicului numerotat cu unu. He, he... nea' Valică impresionat maxim de ideea pe care a avut-o... vrea să ne mai facă o surpriză, şi anume să ne arate minunata creaţie. Noi tot lângă brad, zâmbind. Nu cumva să dispărem din cadru. Opreşte vecinu' camera, butonează ceva la ea, mai butonează o dată...nic' s-apară... atunci click, se deschide "uşiţa" casetei şi... lacrimi de emoţie în privirea noastră! Şi ochii lui Valică, ce-i drept, prind volum... doar că  încruntându-se într-un nerv scrâşnit printre dinţi. "Ptiu... c-am uitat sa pun caseta în cameră video!!!"...  Fir-ar Valicăăă!!! Ai spulberat visurile de vedete în devenire. Adicătelea... tot talentu' nostru fu în zadar. La insistenţele îndelungi ale vecinului am plecat de la el cu buzunarele pline cu bomboane, portocale în braţe ("câţiva" bănişori consistenţi) de nu mai ştia săracu' om cum să iasă din încurcătură. Am trecut rapid p'acasă, locuiam cu un etaj mai sus, am lăsat producţia de dulciuri şi fructe şi ne-am întors la ale noastre... colinde. Tăt normal... şi frumos până ajungem la vecinu' Cavaleru de la 2. Ne deschide omu' uşa, ne invită să dăm drumu' la cântare.  IOI!!! Nu mai aveam mult şi-i trăgeam o colindă pe ritm de Trandafir de la Moldova... şi nici că nimeream linia melodică autentică. O uitasem, pur şi simplu! Şi dom' Cavaleru să ne oprească... noi nimic, o luam de la capăt... poate, poate... că deh! ne pregătisem timp de-o lună pentru acele momente. În zadar! A răsturnat vecinu' toată bomboniera în buzunarele noastre, ne-a dat şi un bănuţ, doi, trei. Am renunţat, în cele din urmă, pentru că i-a sunat omului telefonul (fix, by the way). Curios a fost că la următoarea uşă ne-am revenit. Şi nu numai!  "Bună dimineaţa... la Moş Ajun" ;)!!!

Noiembrie cu iz de iarnă... mi-a readus în gânduri şi suflet amintiri dragi ale copilăriei mele. Deşi au trecut atâţia ani de-atunci, pentru mine este inevitabilă asocierea colindelor cu luna lui Brumar. Acum se dădea startul pentru două puştoaice năzdrăvane.

Cioc, cioc, cioc... primiţi cu' colindu'?!