Despre tine... cu dor...

Azi... 15 ani... de dor... Şi doare... din ce în ce mai mult, din ce în ce mai tare... Nu există zi să nu mă gândesc la tine... Mi-e dor de chipul tău senin, de zâmbetul tău sincer, de glasul tău blând... Mi-e dor să mă uit în ochii tăi şi să găsesc alinarea... Mi-e dor să-ţi simt obrajii fini, să-ţi simt mâinile ce necontenit m-au ocrotit, m-au ridicat, m-au mângâiat... Mi-e dor de optimismul tău, de puterea ta de a trăi fiecare clipă în armonie... Mi-e dor de îmbrăţişările tale ce-mi sufocau orice umbră de nelinişte... Mi-e dor de prietenia ta, de întelepciunea ta!!! Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor de tine, MAMĂ!!! Iartă-mă, te rog, iartă-mă că n-am ştiut să preţuiesc fiecare clipă alături de tine... că în naivitatea mea de copil iubit... m-am lăsat răsfăţată într-atât că uneori am ales să NU răspund cu aceeaşi dragoste şi blândeţe...
Mi-e dor să spun: mama! Sărutmâna, mama mea!

Şi nu sunt cuvinte goale... sunt parte dintr-un suflet înecat de dor... de mamă...